ha !

As putea scrie romane cu tot ce simt acum . Nu stiu cum sa incep .... Sunt ravasita de tot ce ma inconjoara. Ma simt ca intr-un labirint fara iesire , in care totul incepe iar si iar , si ai impresia ca te tot invartesti sa gasesti iesirea , si treci de multe ori prin acelasi loc , simtind aceleasi cutremurari ca de fiecare data . Simti ca esti pierduta , si ca ai nevoie de aripi ca sa poti iesi , dar este imposibil , asa ca incerci sa gasesti totusi iesirea.... Te dai batuta ? Si ce faci ? Continui sa traiesti in acel labirint ? Sau mai bine cauti iesirea , desi va dura mai mult , dar o vei gasi ....si atunci poti continua, nemaitraind intre acei pereti . O noua viata , o renastere , de asta ai nevoie ... si totul o sa revina la normal , sau la ce nu a fost vreodata .
Daa..cu toate astea incerc sa ies din lumea asta , cu sau fara aripi trebuie sa o fac , caci astfel ... raman in aceasta lume , unde suferinta domina , la fel si singuratatea .. Vad totul ca pe o ..... nu stiu ... Vreau doar sa scaaaap . sa uiittt . sa nu mai existe . sa ignor . sa "zbor" .
Facand ca totul sa para o poveste ,un capitol , simt ca eu nu mai sunt un personaj , ci naratorul , care pierde nopti sa ii vina o idee in legatura cu povestea lui , sa o termine cat mai repede , si sa inceapa alt capitol , in cazul meu , un capitol al vietii , (nuu, prea dramatic) , al adolescentei mele , care nu reprezinta decat niste amintiri pe care in viitor o sa mi le reamintesc si o sa rad, zicand " ce minte aveam atunci ! :)) " .
Dar nu este inca un capitol incheiat !